Esential — October 14, 2020 at 3:07 pm

IBM efectuează din nou mutări surpriză

by

ibmMai multe surse din piaţă au declarat zilele trecute că gigantul tehnologic se va separa în două companii publice în cursul anului viitor. Una din noile firme se va axa pe mediile de cloud hibrid şi pe soluţiie de inteligenţă artificială, fiind, cel mai probabil, gestionată de Red Hat, achiziţionată de IBM nu cu mult timp în urmă, în vreme ce cealaltă firmă se va axa mai mult pe infrastructuri IT existente.

Conform uneia din aceste surse, respectiv canalul media BBC, organizaţia nou formată se va numi NewCo. şi se va ocupa de servicii de infrastructură gestionate de la distanţă. Arvind Krishna, noul CEO al IBM, a declarat recent coar că “am renunţat la partea de networking în anii 1990, am renunţat la partea de PC-uri în anii 2000, am renunţat la producţia de semiconductori cu cinci ani în urmă deoarece niciuna din aceste divizii nu-şi mai avea locul în propunerea noastră de valoare”.

Un alt important canal media, ZDNet, afirmă că pentru a finaliza acest proces, IBM va trebui să aloce o sumă de circa 6,5 miliarde USD. După separare, veniturile sunt aşteptate să ajungă la circa 59 miliarde USD, noua firmă NewCo fiind aşteptată să atingă vânzări de circa 20 miliarde USD. NewCo va dispune, probabil, de un număr de 4600 clienţi fideli situaţi într-un număr de peste 100 de ţări ale globului, precum şi de un număr de circa 90.000 de angajaţi.