Transport/Travel — October 20, 2020 at 10:36 am

O nouă linie maritimă trece pe la Constanța – ZIM a lansat Levant – Black Sea Express (LBX)

by

foto ZIM LBXCompania israeliană ZIM a lansat o nouă linie maritimă de transport mărfuri, Levant – Black Sea Express (LBX), care face legătura între Egipt, Israel şi sud-estul Turciei către România şi Rusia. Acest serviciu este conceput pentru a extinde sfera atribuţiilor ZIM din regiune printr-o acoperire mai amplă a porturilor şi o sincronizare mai precisă între liniile principale ZIM care se conectează la Asia şi America.

Linia companiei ZIM, Levant – Black Sea Express,  a fost lansată pe 7 octombrie, din portul Haifa, cu prima navă care foloseşte această rută, CONTSHIP DON. LBX oferă o acoperire sporită a zonei Est Mediterane – Marea Neagră şi se va conecta cu serviciile internaţionale de transport pe distanţe lungi ale ZIM către Asia şi America prin porturile Said East si Haifa. De asemenea, va completa ruta săptămânală Israel – Turcia – Marea Neagră.

Rani Ben-Yehuda, ZIM EVP Cross Suez şi Atlantic BU, a declarat: „Introducerea noului serviciu LBX în oferta comercială a DP World Constanța aduce rețeaua noastră regională la un nou nivel, cu un domeniu de aplicare și o acoperire îmbunătățită și conexiuni facile către liniile principale, toate adaptate pentru nevoile clienților noștri din regiune.”

LBX, operată în întregime de ZIM, va deservi prin rotaţie completă, prin cele trei nave ale sale care au o capacitate de 1,200 TEU fiecare, următoarele porturi: Port Said East – Alexandria – Mersin – Novorossiysk – Constanta – Aliaga – Mersin – Haifa – Port Said East.

LBX a fost lansat chiar în momentul în care a început sezonul de export citrice, în special pentru produsele agricole sezoniere exportate din Egipt şi din sud-estul Turciei către porturile Mării Negre. LBX a fost planificat pentru a satisface nevoile specifice ale clienților din regiune, inclusiv capacitatea suplimentară și încărcătura agricolă sezonieră, cu următoarele avantaje:
• Conexiune eficientă cu liniile principale din Asia și America
• Serviciu îmbunătățit pentru România cu timp de tranzit mai bun, 2 transporturi săptămânale către Asia și servicii directe în Israel
• Serviciu direct către Marea Neagră din Egipt și Turcia
• Transportul încărcăturilor frigorifice din Egipt și Turcia către porturile Mării Negre
• Capacitate suplimentară pentru piața din Rusia
• Acoperire mai amplă și apeluri suplimentare în Turcia

Transportul maritim este pentru România un catalizator al dezvoltării economice. Introducerea noii linii va duce reţeaua ZIM la un nou nivel servind în același timp economia românească printr-o fiabilitate sporită a transportului și servicii de top.