Huawei Consumer Business Group România dezvăluie prima etapă a programului de loializare Huawei Buy Back. Începând cu data de 6 noiembrie, consumatorii sunt așteptați în magazinele Huawei cu un telefon pe care nu îl mai folosesc, pentru a beneficia de un voucher semnificativ la achiziționarea unui nou smartphone Huawei.
Programul Huawei Buy Back se lansează pe termen lung, urmând să anunțe periodic oferte speciale. Magazinele Huawei în care se desfășoară campania sunt situate în AFI Palace Cotroceni și Băneasa Shopping City din București.
„În următoarea perioadă, ca parte a programului Buy Back pe care ne bucurăm să îl lansăm, venim în întâmpinarea consumatorilor cu un raport calitate-preț excelent la achiziționarea smartphone-ului preferat Huawei, discount-urile fiind oferite sub forma unor vouchere speciale tip buy back, în schimbul unui telefon pe care nu îl mai folosesc”, declară Wang Wei, Country Manager, Huawei Consumer Business Group România. „Veștile bune nu se opresc aici. Cei interesați de unul dintre cele mai noi smartphone-uri vârf de gamă din portofoliul companiei – cel mai nou lansat HUAWEI Mate 40 Pro, dar și HUAWEI P40 Pro, modelul lansat anterior – vor beneficia și de un voucher suplimentar de 500 lei din partea companiei”, continuă acesta.
Cu prilejul lansării celui mai nou smartphone vârf de gamă din portofoliu, HUAWEI Mate 40 Pro, Huawei le oferă consumatorilor un voucher suplimentar de 500 lei peste valoarea voucherului tip buy back la achiziționarea unui HUAWEI Mate 40 Pro sau unui HUAWEI P40 Pro. Așadar, consumatorii se pot bucura de specificațiile de ultimă generație ale celor mai noi telefoane vârf de gamă din portofoliul Huawei la prețuri exclusive.
În perioada de campanie, modelele anterioare din portofoliul companiei vor putea fi achiziționate, de asemenea, la prețuri speciale, în momentul în care consumatorii se vor prezenta în magazinele Huawei cu un telefon de generație anterioară.
„Programul Buy Back le oferă discount-uri substanțiale consumatorilor în perioada următoare. De exemplu, cei care predau un telefon HUAWEI P30 Pro (256 GB) în intervalul în care se defășoară campania, pot obține un voucher de până la 1.518 lei în urma evaluării telefonului de către consultanții din magazin. Astfel, pentru achiziționarea unui HUAWEI Mate 40 Pro sau unui HUAWEI P40 Pro, aceștia vor beneficia de un discount total de 2.018 lei, după cum urmează: 1.518 lei buy back și 500 lei din partea companiei”, declară Ciprian Mirea, Director of Ecosystem & Head of Trade Marketing, Huawei Consumer Business Group România.
În următoarea perioadă, consumatorii sunt așteptați în magazinele Huawei din AFI Cotroceni și Băneasa Shopping City pentru a beneficia de discounturile de tip Buy Back, valabile la achiziția unor noi telefoane Huawei. Evaluarea modelelor de telefon ține cont de specificații și de condițiile optime de utilizare. Pentru achiziția unui HUAWEI Mate 40 Pro sau HUAWEI P40 Pro discounturile vor cumula valoarea de buyback plus voucherul de 500 de lei.