Category: FOCUS

Investițiile în digitalizare, blocate de întârzierea fondurilor UE

Investițiile în digitalizare, blocate de întârzierea fondurilor UE

IMM-urile sunt tot mai interesate de digitalizare și de accesarea de soluții digitale, precum softuri de contabilitate, de salarizare sau ERP-uri, prin fonduri europene, însă firmele românești nu se pot dota cu soluții de digitalizare, fiind afectate de întârzierea granturilor de la stat, potrivit NextUp Solutions, una dintre cele mai mari companii de soluții software pentru business din România. Calendarul […]

Read more ›
Elevul contemporan este mult mai deschis tehnologiei digitale

Elevul contemporan este mult mai deschis tehnologiei digitale

După premiera anunțată de curând de Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, care a finalizat primul curs opțional de comunicații de date, am discutat cu directorul adjunct, prof. dr. Aurel Constantin Soare și inginerul de sistem, Dan Cimpoiașu, încercând să aflăm modul în care pot fi incluse astfel de cursuri în programa educațională și pot fi pregătiți viitori specialiști […]

Read more ›
Game tester în România, cu bune și cu rele

Game tester în România, cu bune și cu rele

Tot mai mulți tineri caută un job de game tester pentru a câștiga ceva bani, în timp ce merg la facultate. Game tester poate fi o sursă de bani ocazională, dar poate fi și o rampă de lansare pentru tinerii pasionați de aplicații, gadget-uri și jocuri. Universitățile din România se îndreaptă spre zona de gaming, iar tinerii studenți sau chiar […]

Read more ›
Implicatiile legale ale evoluției platformelor de tip AI

Implicatiile legale ale evoluției platformelor de tip AI

Avocații trebuie să se implice în discuțiile privind dezvoltarea platformelor de inteligență artificială, mai exact față de ChatGPT, ținând cont de natura profesiei lor, noua tehnologie având efecte asupra companiilor și vieții oamenilor. Sam Altman, CEO-ul OpenAI, a constatat că gândurile cu privire la de inteligența artificială îi perturbă somnul. „Ceea ce mă face să nu pot dormi este ideea […]

Read more ›
Tranzacțiile financiare, ținta unor abordări complexe ale fiscului

Tranzacțiile financiare, ținta unor abordări complexe ale fiscului

Cele mai recente tendințe în materie de prețuri de transfer atât la nivel local, cât și internațional, au adus în prim plan tranzacțiile financiare care au devenit, astfel, ținta unor abordări ale autorităților fiscale mult mai sofisticate și axate pe o analiză calitativă. Urmărind evoluția și modul în care autoritățile fiscale din România abordează tranzacțiile financiare ale companiilor din sectoarele […]

Read more ›
3 piloni ai leadership-ului uman de care CFO-s au nevoie în era AI

3 piloni ai leadership-ului uman de care CFO-s au nevoie în era AI

Progresul rapid al instrumentelor de inteligență artificială utilizate în domeniul financiar în ultima perioadă de timp a făcut să fie mai important ca niciodată ca directorii financiari și liderii din domeniul financiar să demonstreze că dețin cei trei piloni de bază ai leadership-ului uman: adaptabilitatea, empatia și autenticitatea, conform Gartner, Inc. „După cum AI devine tot mai capabilă și poate […]

Read more ›
În „Partnerverse”: viitorul vânzărilor și marketingului post-pandemie în canalul de distribuție IT

În „Partnerverse”: viitorul vânzărilor și marketingului post-pandemie în canalul de distribuție IT

Brent Owens |Vertiv, EMEA Director Channel Programs: „Vertiv își îmbunătățește continuu instrumentele de vânzări pentru a face mai ușoară gestionarea proiectelor cu o complexitate crescândă, pentru parteneri”. S-au schimbat multe în ultimii ani, inclusiv modul în care companiile cumpără produse și servicii pe piața distribuției IT. Creșterea rapidă a cererii de cumpărare de bunuri și servicii online a afectat, de […]

Read more ›
Eficiența și colaborarea sunt esențiale pentru IMM-uri

Eficiența și colaborarea sunt esențiale pentru IMM-uri

Multe companii caută modalități de a-și eficientiza centrele de contact și comunicațiile video, astfel încât colaborarea între medii să fie continuă, indiferent unde se află angajații. În mediul de lucru hibrid, angajații și clienții au nevoie de suport IT mai mult ca niciodată. Serviciile Managed Collaboration Anywhere pot fi un instrument puternic pentru eficientizarea centrelor de contact și rezolvarea provocărilor […]

Read more ›
VTEX: 5 tehnologii pentru ecommerce

VTEX: 5 tehnologii pentru ecommerce

VTEX (NYSE: VTEX), platforma enterprise de comerț digital cu ajutorul căreia brandurile și retailerii își gestionează operațiunile de comerț la nivel global, a lansat cinci noi produse la VTEX DAY 2023. Noile soluții ajută companiile să creeze arhitecturi pentru afaceri online și experiențe care sporesc eficiența operațională și dezvoltarea de noi canale de vânzare. Retailul tradițional și comerțul digital se […]

Read more ›
Mainframe-urile rămân esențiale pentru multe organizații

Mainframe-urile rămân esențiale pentru multe organizații

În sectoare precum comerțul cu amănuntul, guvernul și finanțele, organizațiile își modernizează mainframe-urile, nu le abandonează. Organizațiile rulează aplicații critice pe computere mainframe de decenii. Unii au încercat să migreze aceste sarcini de lucru către cloud sau alte platforme, dar, în multe cazuri, au stabilit că menținerea operațiunilor mainframe este cea mai bună cale de acțiune. În loc să migreze […]

Read more ›
Lucrătorii din prima linie a priorităților de digitalizare

Lucrătorii din prima linie a priorităților de digitalizare

În timp ce toata lumea vorbește despre schimbarea modului de lucru, mai exact la trecerea sau menținerea unui sistem de muncă hybrid, există segmentul forței de muncă care în timpul pandemiei nu s-a dus niciodată acasă la muncă – Oamenii din prima linie. Reprezentând 80% din forța de muncă globală, nimeni nu a suportat povara ultimilor doi ani mai mult […]

Read more ›
Reimaginarea biroului: spațiile de lucru din viitor

Reimaginarea biroului: spațiile de lucru din viitor

Pandemia de coronavirus ne-a dat peste cap viețile în nenumărate moduri, însă una dintre cele mai mari schimbări a fost legată de modul în care lucrăm. Peisajul angajaților companiilor s-a schimbat atât de mult încât este dificil să ne imaginăm cum ar putea lucrurile să revină complet la stadiul dinainte de pandemie. Dar este acesta un lucru negativ? Sau este […]

Read more ›